Luni, 13 Martie 2017 08:40

Bitcoin atinge un nou maxim istoric, în așteptarea deciziei autorităților americane de astăzi privind crearea unui fond special tranzacționat la bursă

Written by
Rate this item
(0 votes)

Bitcoin a atins luna aceasta un nou maxim istoric, de 1.316 dolari, în așteptarea deciziei autorităților americane din domeniul financiar legată de înființarea unui fond de investiții pentru bitcoin, tranzacționat la bursă, informează MarketWatch.

După ce a atins un nou maxim, moneda virtuală a coborât ușor, dar a rămas peste 1.200 de dolari, fiind în creștere față de ședința precedentă, potrivit datelor Investing.com.

SEC, Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare, decide astăzi dacă aprobă crearea unui fond de investiții pentru bitcoin tranzacționat pe piața reglementată, Winklevoss ETF (ETF-urile sunt fonduri închise care reproduc structura unor indici). Frații Winklevoss, celebrii pentru procesul cu Mark Zuckerberg, pe care l-au acuzat că le-ar fi furat ideea care stă în spatele rețelei sociale Facebook, încearcă să lanseze acest fond de investiții încă din 2013.

Bitcoin a început anul 2017 în creștere, depășind, pe 1 ianuarie, nivelul de 1.000 de dolari, pentru prima dată de la finele anului 2013. La începutul anului trecut, bitcoin era tranzacționată la circa 435 de dolari pe unitate.

 

Luna aceasta, prețul unei unități bitcoin l-a depășit, pentru prima dată de la apariția monedei virtuale, pe cel al unei uncii de aur.

Read 626 times